Coco în Antarctica: Lunga aşteptare se încheie


Coco in Antarctica

COCO pe schiuri - Antarctica - Union Glacier

După succesul din 4 ianuarie, când Coco a finalizat ascensiunea pe Mt. Vinson – un nou record mondial de vârstă pentru România, a urmat un şir lung de zile în aşteptarea plecării către următorul obiectiv: Mt. Sidley, cel mai înalt vulcan al Antarcticii.

Într-un sfîrşit, sâmbătă, 22 ianuarie, echipa de vârf a plecat către Sidley, pentru a urca acolo unde nicio altă echipă de alpinişti nu a ajuns încă.

“Stăm de 15 zile în Union Glacier aşteptând să plecăm. Între timp am făcut ture de schi, mergem pe vârfurile din jur, ne antrenăm. Suntem optimişti, deşi se apropie sfârşitul sezonului şi nimic nu pare sigur pentru Sidley. Toţi zic că mâine (22.01.2011) vom zbura. O să încercăm să facem vârful cât mai repede. Problema e că nimeni nu ştie unde aterizăm şi ce este acolo. După Vinson şi atâtea zile de pregătire aici, timp în care au fost mai multe variante vehiculate pentru prima echipă de vârf, acum e sigur: plecăm eu, Mario, Alex, reprezentantul ALE – Mike Sharp şi încă un ghid american care vine să înveţe ruta – Scott Woolams.”, povesteşte Coco.

Plecarea echipei către Mt. Sidley a fost întârziată de o serie de evenimente neprevăzute. În Punta Arenas, baza logistică ALE, o săptămână de greve generale a blocat toate căile de acces şi, implicit, decolarea Ilushyn-ului cu care urmau să vină şi ceilalţi expediţionari. Când grevele au încetat şi toate erau pregătite pentru plecare, o veste neplăcută a schimbat din nou planurile: unul dintre motoarele avionului nu a mai pornit. Astfel că a urmat încă o săptămână de aşteptare în care mecanicii aduşi din Rusia au reparat defecţiunea.

În toată această perioadă, vremea a fost favorabilă, după cum povesteşte Coco prin telefon: „Vremea a fost relativ bună până acum: în general nu a fost frig, temperatura n-a scăzut sub -34 grade, dar în toate zilele a bătut vântul. Frig şi vânt foarte puternic au fost numai vreo 3 zile.

Când, în cele din urmă, Crina a reuşit să trimită primele poze din expediţie, prin intermediul unui pilot rus, ea a ţinut să-şi liniştească şi tatăl, trimiţându-i un mesaj scris pe un şerveţel: „Nu ai de ce să fii îngrijorat, totul e ok, nu se poate întâmpla nimic rău aici.

Până acum, Coco şi-a îndeplinit unul dintre cele două obiective ale expediţiei din Antarctica: ascensiunea pe Mt. Vinson, încheiată în 4 ianuarie 2011. Dacă reuseşte şi ascensiunea pe Mt. Sidley, cel mai înalt vulcan din Antarctica, Coco va fi prima alpinistă din lume care încheie circuitul Seven Volcanoes, reuşind astfel să urce pe cei mai înalţi 7 vulcani de pe cele 7 continente.

Postari recente


Ojos del Salado şi… ACASĂ!

22 February 2011

Mă întorc în ţară marţi, 22 februarie 2011, la ora 17. O să vin cu zborul Tarom RO 0362 Amsterdam

Citeste restul »

Antarctica, here I come!

7 January 2011

În 6 ore de acum, o să ajung în Antarctica! Gheaţă, zăpadă, munţi… abia aştept! Recunosc că am avut câteva…

Citeste restul »

Expediţia „Antarctica decembrie 2010 – ianuarie 2011”

28 July 2010

Ne-am intors din America cu toate obiectivele îndeplinite (Pico de Orizaba! McKinley!) şi încă ceva pe deasupra: m-am întâlnit şi…

Citeste restul »

Cel Mai Sus: Arhiva


Arhiva


  • Ionut PopescuDomnul Popescu: brand director, art director si zbir secund. Si-a dorit o cariera ca balerin, dar a esuat lamentabil. Acum se razbuna pe cei care nu-i recunosc talentul.
  • Uichendist.roBunul nostru prieten, domnul Istodor :)
  • BastyBasty este cel care, alaturi de Ionut, a construit site-ul. Iata, si-a vindecat pagina personala, care e intr-un final vizitabila.