Ojos del Salado şi… ACASĂ!


Mă întorc în ţară marţi, 22 februarie 2011, la ora 17. O să vin cu zborul Tarom RO 0362 Amsterdam – Bucureşti, care aterizează pe aeroportul Otopeni.

Dar înainte să ne vedem la aeroport (v-aştept cu drag acolo!), o să vă povestesc câte ceva despre experienţa din Ojos del Salado.

Am plecat pe la ora 4 cu autobuzul, din Santiago către Copiapo, de unde am cumpărat mâncare pentru munte şi mi-am luat şi permis de intrare în parcul naţional de la Adventurismo. Era cald, iar eu eram în tricou şi pantaloni scurţi şi mă gândeam la frigul care urma să fie pe munte. Îmi era dor de deşertul Atacama, zona unde fusesem şi cu doi ani în urmă, şi de vârful Ojos del Salado. Acum ne apropiam de laguna Santa Rosa, primul refugiu unde urma să rămânem trei zile ca să ne începem aclimatizarea corespunzător.

Totul era cum îmi aminteam: laguna era la fel de mare şi-avea mulţi flamingo care se hrăneau cu tot ce creştea în lagună şi în jurul ei. În spatele refugiului erau munţi care păreau extrem de aproape, dar când vroiai să mergi spre ei, realizai că până la baza lor ar fi trebuit să parcurgi un drum de 5-6 ore. Dar noi, ştiind acest lucru de data trecută, am mers cu maşina câţiva km înapoi, până într-un pas la peste 4000 de metri şi am urcat acolo încă 600 de metri pe un vârf.

Ne-a folosit foarte mult la aclimatizare şi, după ce ne-am întors la refugiu, ne-am putut spăla în apa rece din izvoarele de lângă lagună, dând astfel jos tot nisipul şi praful de prin haine.

Următorul loc, cu peste 100 km mai aproape de munte, era Refugiul Claudio Lucero. Acolo am rămas trei zile, mergând în locurile din zonă, inclusiv în Laguna Verde – un loc despre care auzisem multe, dar nu apucasem să merg data trecută. Când am ajuns acolo, mi-am dat seama că îmi făcusem o cu totul altă impresie despre ea. Era mult mai mare decât mi-o imaginasem, iar apa era mult mai clară şi mai frumoasă.

După o săptămână de la plecarea din Copiapo, am ajuns şi în tabăra de bază Atacama. De data asta ştiam exact ce ne aşteaptă până la Refugiul Tejos şi mai sus, spre vârf. În prima zi ne simţeam cu toţii bine, aş spune chiar foarte bine, aşa că eu am hotărât ca a doua zi să urc la refugiul Tejos, împreuna cu Sabine, o prietenă din Germania cu care m-am întâlnit în tabăra de bază. Şi aşa am şi făcut!

Plănuiam să urcăm repede pe vârf în aceeaşi noapte, dar vremea era foarte proastă: ningea, era ceaţă şi bătea vântul. Drept urmare, în următoarea zi, am coborât înapoi în tabăra Atacama. Pe drum spre tabără, am mers pe sub plafonul de nori şi am văzut ceva ce nu credeam că pot vedea vreodată: tot deşertul, care în mod normal este galben (de culoarea nisipului), acum era acoperit până la orizont cu zăpadă.

Când am ajuns în tabăra de bază, am hotărât să rămânem în ea, pentru aclimatizare, până se face vremea mai bună. Era puţin ciudat, pentru că toţi plecau din cauza vremii şi a prognozei nu tocmai favorabile pentru următoarele zile. Am aşteptat patru zile, timp în care am mai urcat în Tehos, unde am şi rămas trei zile. Vremea era tot neprielnică pentru escaladarea vârfului, dar destul de bună pentru antrenamentul de altitudine.

Într-un final, totul a fost excelent: am coborât în Copiapo, apoi în Santiago, unde am şi stat două nopţi. Acum mai am 5 ore până la avion şi… ajung ACASĂ!

Toată această experienţă a fost fantastică, dar, pentru moment, îmi ajunge . Mă întorc în România, mă întorc la voi!

3 Comentarii

  1. cristian ungureanu Postat 22/02/2011 la 8:25 pm | Permalink

    BRAVO ! , … Drum Bun spre CASA !
    Cu Consideratie ,
    cristi .

  2. Uirebit Postat 03/04/2011 la 7:45 pm | Permalink

    Bravo, Crina !

    Citesc vrajit povestea ta fermecata si ( dupa mult timp ) ma simt din nou mandru ca sunt roman.

    Oamenii ca tine ii trag pe ceilalti dupa ei, le arata drumul, ii motiveaza.

    Cinste parintilor tai ! Merita tot respectul.

  3. Catalina Sima Postat 20/01/2012 la 5:47 pm | Permalink

    BRAVO ! Sa te intorci cu bine acasa:) Te admir pentru ceea ce faci.

2 Trackback-uri

  1. [...] This post was mentioned on Twitter by Radu Sprinceana, Crina Popescu. Crina Popescu said: Ojos del Salado şi… ACASĂ! http://bit.ly/eP2Zuu [...]

  2. [...] Prima alpinistă (și încă la ce vârstă!) care încheie circuitul ”seven volcanoes”. Pe lângă multe alte succese ale ei în acest domeniu. Bravo Coco! [...]

Adauga un comentariu

Emailul tau nu va fi niciodata publicat sau divulgat unei terte parti. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Puteti folosi urmatoarele etichete si atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Postari recente


Ojos del Salado şi… ACASĂ!

22 February 2011

Mă întorc în ţară marţi, 22 februarie 2011, la ora 17. O să vin cu zborul Tarom RO 0362 Amsterdam

Citeste restul »

Antarctica, here I come!

7 January 2011

În 6 ore de acum, o să ajung în Antarctica! Gheaţă, zăpadă, munţi… abia aştept! Recunosc că am avut câteva…

Citeste restul »

Expediţia „Antarctica decembrie 2010 – ianuarie 2011”

28 July 2010

Ne-am intors din America cu toate obiectivele îndeplinite (Pico de Orizaba! McKinley!) şi încă ceva pe deasupra: m-am întâlnit şi…

Citeste restul »

Cel Mai Sus: Arhiva


Arhiva


  • Ionut PopescuDomnul Popescu: brand director, art director si zbir secund. Si-a dorit o cariera ca balerin, dar a esuat lamentabil. Acum se razbuna pe cei care nu-i recunosc talentul.
  • Uichendist.roBunul nostru prieten, domnul Istodor :)
  • BastyBasty este cel care, alaturi de Ionut, a construit site-ul. Iata, si-a vindecat pagina personala, care e intr-un final vizitabila.